ELIBERAREA CĂRŢII DE IDENTITATE LA DOBÂNDIREA CETĂŢENIEI ROMÂNE

Documente necesare:

– cererea pentru eliberarea actului de identitate;
– certificatul constatator eliberat de Ministerul Justiţiei ori de misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României în străinătate, original şi 2 copii; în cazul minorilor care au împlinit vârsta de 14 ani şi nu sunt înscrişi în certificatul constatator care atestă dobândirea cetăţeniei de către unul dintre părinţi, aceştia sunt îndrumaţi pentru clarificarea cetăţeniei către Ministerul Justiţiei;
– certificatele de stare civilă ale solicitantului, naştere şi căsătorie, dacă este cazul, precum şi cele ale copiilor săi cu vârsta mai mică de 14 ani, care dobândesc cetăţenia română împreună cu părinţii, original şi copie (certificatele trebuie să fie eliberate de autorităţile române);
– documentul cu care face dovada adresei de domiciliu, original şi copie;
– un document cu fotografie, cu care soliciantul poate face dovada identităţii, respectiv: paşaport, permis de conducere sau act de identitate străin, original şi copie;
– chitanţa reprezentând contravaloarea cărţii de identitate în valoare de 7 lei plătită la Serviciul Impozite şi Taxe Primăria Nehoiu;
– timbru fiscal sau chitanţa reprezentând contravaloarea taxei extrajudiciare de timbru plătită la Serviciul Impozite şi Taxe Primăria Nehoiu;
La eliberarea actului de identitate, persoana în cauză va preda permisul de şedere eliberat de Autoritatea pentru străini pentru a fi remis structurii emitente împreună cu una dintre copiile certificatului constatator eliberat de Ministerul Justiţiei ori de misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României în străinătate.

Dovada adresei de domiciliu se poate face cu unul din următoarele documente:

a) acte încheiate în condiţiile de validitate prevăzute de legislaţia română în vigoare;
b) declaraţia scrisă a găzduitorului, persoană fizică sau juridică, de primire în spaţiu, însoţită de unul dintre documentele prevăzute la lit.a);
c) declaraţia pe propria răspundere a solicitantului, însoţită de nota de verificare a poliţistului de ordine publică, prin care se certifică existenţa unui imobil şi faptul că solicitantul locuieşte efectiv la adresa declarată, pentru persoana fizică ce nu poate prezenta documentele prevăzute la literele a) şi b). Pentru minorii şi persoanele fizice puse sub interdicţie, declaraţia se dă şi se semnează de către părinţi sau de către reprezentaţii lor legali;
d) documentul eliberat de primării, din care să rezulte că solicitantul sau după caz, găzduitorul acestuia figurează înscris în Registrul agricol.

Declaraţia de primire în spaţiu poate fi dată în faţa lucrătorului din cadrul serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor, a poliţistului de siguranţă publică, a notarului public ori a funcţionarului misiunii diplomatice sau oficiului consular la României.

Înapoi la Detalii privind actele eliberate de către Serviciul de Evidenţă a Populaţiei