ÎNREGISTRARE DECES PRODUS ÎN ORAŞUL NEHOIU

TERMEN DE ÎNREGISTRARE

Înregistrarea se face în termen de 3 zile de la data decesului.
Acest termen  cuprinde atât ziua în care s-a produs decesul, cât şi ziua în care se face declaraţia.

Dacă s-a depăşit acest termen sau cauza decesului se datorează   unei    sinucideri, unui accident sau altor cauze violente, înregistrarea decesului se face cu aprobarea Parchetului Pătârlagele.

ACTE NECESARE

a) certificatul medical constatator al decesului, întocmit pe formular-tip, care trebuie să poarte număr de înregistrare, dată certă, semnătura şi parafa medicului care a făcut constatarea, sigiliul/ştampila unităţii sanitare, în care trebuie consemnată cauza decesului, fără prescurtări, înscrisă cu majuscule;

b) actul de identitate al decedatului şi copie xerox ;

c) certificatul de naştere şi de căsătorie, după caz;

d)  livretul militar al decedatului – pentru bărbaţii până în 50 de ani;

e)  actul de identitate al declarantului şi copie xerox.

Înapoi la Biroul de Stare Civilă