OBIECTIVE TURISTICE

CATEDRALA ORTODOXĂ „SFÂNTUL MARE MUCENIC GHEORGHE”


Localizare: În centrul oraşului Nehoiu la intersecţia drumului naţional 10 (Calea Mihai Viteazu) cu Str. 1 Decembrie 1918.
Catedrala ortodoxă Sf. Gheorghe pe hartă

Încercări de a zidi o biserică în centrul actual al orașului Nehoiu au existat și înainte de anul 1990. Astfel, în anii 1950-1952, părintele Nicolaescu Dumitru are inițiativa construirii unui locaș sfânt în Nehoiu, la intersecția drumului DN 10 cu drumul ce duce spre Valea Nehoiului, dar toate demersurile au rămas doar în stadiul de proiect.
Cel care începe construcția edificiului este Preacucernicul preot protoiereu Furtună Gheorghe sub îndrumarea căruia au fost demarate lucrările.
La data de 11 aprilie 1991, cu binecuvântarea Episcopului Epifanie al Buzăului și Vrancei, este așezată piatra de temelie în prezența unui sobor de preoți și a credincioșilor nehoieni.
Construcția este începută pe terenul donat de fam. Bîrsan Nicolae și de Primăria orașului Nehoiu, proiectul fiind întocmit de arhit. Carmen Magazin, ing. Viorel Constantinescu și ing. Doinel Miroiu, respectându-se stilul vechi românesc cu influențe din perioada brâncovenească, având pridvorul deschis.
La stăruința părintelui Furtună Gheorghe și a d-lui Marin Benone, epitrop al parohiei, s-a adăugat dragostea credincioșilor din localitate, care au sprijinit lucrarea. Din cauza crizei economice, construcția a înaintat anevoios fiind necesare fonduri substanțiale pentru terminarea acestui edificiu măreț. Astfel, ajutorul venit din partea Secretariatului de Stat pentru Culte și Guvernului României fac ca, în anul 2008 la 28 aprilie, să fie sfințit noul locaș de cult.
În perioada 2008-2013 s-au executat lucrări de pictură din nou, în tehnica fresco de către pictorul arhid. Gabriel Sibiescu ajutat de pictorul Lucian Jugănaru, cu ucenicii lor.
La 06 mai 2013, Înaltpreasfințitul Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, resfințește locașul Catedralei „Sf. Gheorghe” Nehoiu înconjurat de un sobor de preoți și diaconi și un număr mare de credincioși.
Lucrările continuă și după această dată sub îndrumarea noului preot paroh – Bogdan Furtună – fiind placat interiorul cu marmură, iar în mijlocul naosului este așezat un vultur bicefal, vechi simbol bizantin. Deasemenea, în anul 2016, s-a reușit și placarea cu granit a pridvorului și treptelor sfântului locaș.
Anul 2018 marchează un sfert de secol de existență al Parohiei „Sfântul Gheorghe” Nehoiu.

Sursa: Preot Paroh Bogdan Furtună

 

BISERICA DE LEMN CU HRAMUL „SFINŢII ÎMPĂRAŢI CONSTANTIN ŞI ELENA”


BISERICA DIN JEȚU

Localizare: Lunca Priporului, Nehoiu
Biserica Sf. Împăraţi pe hartă

Satul Jețu este atipic printre așezările mici de pe valea superioară a Buzăului, întrucât are biserică proprie.
Vechimea acestui locaș construit din lemn cu hramul Sfinților Împărați Constantin și Elena a reprezentat un subiect cu o amplă dezbatere, mai ales pentru că nu se păstrează pisania originală; ea ar fi fost ridicată în 1743 (AEB, 1935), între 1830-1834, (ACB, 1909), între 1837-1855 (Ciobanu, 1999) sau la 1849 (Cocora, 1979).
După mărturia bătrânilor satului din anul 1889,biserica ar fi construită „din leatul 1857”, ceea ce pare verosimil, mai ales că cea mai veche cruce din cimitir datează din 1853.
Dimensiunile locașului și însemnările păstrate, demonstrează că biserica este o ctitorie sătească, iar icoanele și pictura au fost executate în cel puțin trei etape.
Biserica este încadrată în lista monumentelor istorice din județul Buzău sub codul BZ-II-a-A-02423.
Ea se află în satul Jețu, astăzi integrat la Lunca Priporului, și încă este folosită pentru săvârșirea sfintelor slujbe.

Sursa: Geograf Cezar Buterez

BISERICA DE LEMN CU HRAMUL „ADORMIREA MAICII DOMNULUI „


Localizare: Valea Nehoiaşului, Nehoiu
Biserica Adormirea Maicii Domnului pe hartă

Pe dreapta pârâului Nehoiașului, pe o culme lină, la marginea satului se află biserica de lemn cu hramul Adormirea Maicii Domnului.
Lăcașul a avut pisanie, însă, la finalul secolului al XIX-lea era„ștearsă și nu se mai poate descifra”, neexistând nicio altă inscripție care să ajute la datarea bisericii.
Conform spuselor bătrânilor de pe la 1889, biserica ar fi fost ridicată în anul 1700 -1710 fiind adusă pe locul actual de undeva mai sus, acolo unde se presupune că a fost în trecut nucleul așezării.
Stilul picturii interioare, a cărei valoare artistică a fost remarcată de mai mulți cercetători încă de la finalul secolului al XIX-lea, pare să confirme vechimea sugerată de memoria colectivă.
Tabloul votiv este singurul element care ne oferă indicii cu privire la originea sa. Acesta îi înfățișează pe ctitori, cu toții îmbrăcați în costume specifice timpului, dintre care se disting Lupu și Dumitru, care susțin cu mâinile lor miniatura bisericii, și Ion, care are veșminte preoțești.
Monument istoric având cod oficial LMI 2004: BZ-II-m-B-02430

Sursa: Geograf Cezar Buterez

BISERICA DE LEMN CU HRAMUL „INTRAREA ÎN BISERICĂ A MAICII DOMNULUI” DE LA STĂNILA


Localizare: Sat Stănila, Nehoiu
Biserica de la Stănila pe hartă

Stănila, așezare care astăzi este aproape părăsită, păstrează o mică biserică de lemn, însă data fondării și hramul original sunt incerte.
La anul 1889, biserica nu avea pisanie, dar „se constată prin bătrîni că este făcută pentru prima oară din temelie de către săteni la anul 1828 cu hramul Sfintei Treimi”.
Conform Anuarului Casei Bisericii (1909), locașul (aflat în stare rea pe atunci) ar fi fost de fapt ridicat între anii 1852-4, iar hramul său este Pogorârea Sfîntului Duh, informație reluată apoi și de alți autori.
După investigații de teren, preotul Horia Constantinescu a găsit o inscripție mai recentă, cu litere latine, pe o scândură, cum că ea „este construită în 1852 și fiind veche s-a reparat în 1925”.
Același cercetător a găsit și o însemnare pe un Liturghier de Sibiu, datat 1827, unde a citit că „această Sf(î)ntă Liturghie au cumpărat-o Stan Sandul cu taleri 26 pă seama Sfintei biserici den Stănila, 1830 […]”, ceea ce pare să confirme tradiția unei vechimi mai însemnate a locașului.

Sursa: Geograf Cezar Buterez

CASA VINTILĂ


Localizare: Str. Ing. Nicolae Costache (fosta Str. Gării), Nehoiu
Casa Vintilă pe hartă

Casa Vintilă a fost înălţată între anii 1918-1924, fiind construită în totalitate din lemn: pereţi din bârne, uşi, ferestre, duşumele din scânduri de lemn.
Până in anii 1950 a funcţionat cu destinaţia de locuinţă, cârciumă, salon de dans şi han.
Nu a făcut obiectul unei confiscări dar a fost utilizată de regimul comunist pentru diverse închirieri – sediu CAP, depozit de mobilă, locuinţe salariaţi.
După anul 1989 a fost reparată în totalitate, păstrând specificul zonei, de noii proprietari – Elena şi Marius Vintilă.
În încăperile de la parter şi etaj au avut loc după 1989 şi până în prezent, în cadrul Cafenelei literar – artistice ACASA manifestări culturale, religioase, comemorative, toate cu scopul promovării culturii şi tradiţiilor populare locale şi naţionale, beneficiind de participarea multor personalităţi judeţene şi naţionale – poetul Marin Sorescu cu soţia Virginia Sorescu, diplomatul, poetul şi colecţionarul de arta Bucur Chiriac cu distinsa soţie Marieta, epigramiştii Gheorghe Penciu, Ion Zarafu, trubadurul Tudor Gheorghe, scritorii nehoieni Alexandru Oproescu, George Băiculescu, Constantin Deneş, interpreţii de muzică populară Benone Sinulescu şi Ion Dolănescu, creatoarea de artă populară Adela Petre, creatoarea de tapiţerii Cela Neamţu, reprezentanţi ai culturii şi cercetarii civilizaţiei şi istoriei locurilor – prof. dr. Eugen Marius Constantinescu, prof. dr. Doina Ciobanu, lista fiind mult mai cuprinzatoare.

Sursa: Elena Vintilă

FABRICA DE CHERESTEA FORESTA
(FOSTĂ GÖETZ, APOI I.F.E.T)


Localizare: Centura Nehoiului (variantă) – Str. Ion Andreescu
Belvedere – Ansamblul industrial istoric al Fabricii Göetz pe hartă

Construită între 1908-1910 de către firma austriacă Göetz pentru a prelucra lemnul din munţii de pe cursul superior al Buzăului; a fost, alături de calea ferată, principalul motor care a dus la dezvoltarea fără precedent a aşezării Nehoiu; după Primul Război Mondial, fabrica a fost reorganizată sub numele de Foresta Italo-Română;
în 1948 aceasta este naţionalizată şi redenumită Întreprinderea Forestieră de Exploatare şi Transport, nume păstrat până în anul 1992.
Din vechea fabrică se mai păstrează un mic ansamblu industrial, situat în apropierea căii ferate Buzău-Nehoiaşu.

Sursa: Geograf Cezar Buterez

CALEA FERATĂ BUZĂU – NEHOIAȘU
(BZ-N, SCRIS UNEORI BEZENEU)


Localizare: Str. Gării, Nehoiu. De la staţia TFC (TransFeroviar Călători) Nehoiu mai mergeţi 20 m amonte ( râul Buzău ) pentru a ajunge la fosta clădire a gării.
Fosta clădire a gării Nehoiu pe hartă

Inaugurată în anul 1909 şi administrată iniţial de Societatea Română a Căii Ferate Buzău-Nehoiaşu, traversează aşezarea Nehoiu prin marginea estică, acolo unde se află clădirea gării, halta de călători, precum şi o reţea de trasee secundare, azi dezafectată.
Calea ferată a fost naţionalizată în 1945; de-a lungul timpului, a fost folosită în principal pentru transportul mărfurilor, mai ales pentru produsele Fabricii de Cherestea dar şi pentru transportul călătorilor.

Sursa: Geograf Cezar Buterez

MOARA DE FOC


Localizare: Str. Ing. Nicolae Costache (fosta Str. Gării), Nehoiu.
Moara de foc pe hartă

Moara de foc de la Nehoiu a fost proprietatea familiei Gheorghe Iliescu.
A fost naţionalizată prin Legea 119-1948, preluarea făcându-se ulterior anului 1951 când încă figura la primărie ca fiind proprietatea celor trei fiice ale familiei-Virginia Volf, Rodica Zah şi Marieta Boldur.
Moara este construită la parter din blocuri de piatră cioplită de dimensiuni medii iar partea superioară fiind din cărămidă arsă şi lemn.
La construcţia sa a fost moară de apă , debitul de apă fiind asigurat prin cădere printr-un iaz ce pornea mai sus de actuala piaţă, din apa Nehoiului.
În timp a devenit moară de foc ce funcţiona cu combustibili lichizi iar după naţionalizare este modernizată cu motoare electrice.
Moara a măcinat porumb producând mălai pentru nevoile locuitorilor din jurul localităţii , dar fiind moară de mare capacitate a asigurat mălaiul necesar magazinelor forestiere ale societătii Goetz până la naţionalizare ca apoi să alimenteze prin Întreprinderea Spicul Buzău reţeaua de magazine săteşti din zonă.
În ultimul deceniu de funcţionare, după anii 1980 a fost modernizată şi producea mălai grişat.
Alături de moară a fost construită de acelaşi proprietar o frumoasă vilă , cu grădină cu flori şi livada ce mergea până sub dealul alăturat.
Şi casa a fost naţionalizată, a funcţionat ca ocol silvic o vreme ca apoi să intre prin cumpărare în proprietate familiei Maricica si Traian Măntărău.
A fost demolată pentru a fi construite blocuri. Moara şi locuinţele de mai jos spre calea ferată şi râul Buzău nu au mai fost demolate la acea vreme fiind considerată zonă inundabilă.
Sursa: Documente proprietate moară Vintilă Elena

MONUMENTUL EROILOR NEHOIENI


Localizare: Lângă piaţa orăşenească Nehoiu.
Monumentul eroilor nehoieni pe hartă

Astăzi monumentul cuprinde o placă de marmură cu următoarea inscripţie:”Recunoştinţă eternă eroilor nehoieni care s-au jertfit în: Războiul de Independenţă din 1877, Războiul pentru întregirea neamului 1916-1918, al doilea Război Mondial 1939-1945, Revoluţia din Decembrie 1989″.
“Cartea eroilor nehoieni” lansată cu ocazia celor 100 de ani de la Marea Unire a fost contribuţia Constanţei Doman, specialist al Bibliotecii Orăşeneşti din Nehoiu şi din care putem descoperi care au fost eroii nehoieni: 770 morţi pe front, 170 veterani supravieţuitori.
Dintre veteranii supravieţuitori 3 eroi nehoieni sunt în viaţă din urma celui de al doilea Război Mondial şi anume: domnul Anghel Constantin (96 ani), preşedintele Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război din Buzău (ANVR), domnul Ion Traian (99 ani) din Mlăjet şi domnul Staicu Victor(99 ani) din Chirleşti.

STEJARUL CENTENAR AL MARII UNIRI DIN MLĂJET


Localizare: Satul Mlăjet (spre capătul satului).
Stejarii din Mlăjet pe hartă

Familia Popescu – familie de bază care a dat satului Mlăjet 5 primari: 1. Nicu T. Popescu – bunic
2. Anton T. Popescu – fratele bunicului
3. Constantin Popescu
4. Simion Popescu (Stere)
5. Victor Popescu (ultimii trei au fost fii ai lui Nicu T. Popescu)
Victor Popescu a avut doi fii : Paul şi Horia fiind preocupaţi de păstrarea şi reorganizarea materialelor documentare moştenite de la tatăl lor. Nu sunt istoric de specialitate dar iubesc neamul nostru şi tot ce mişcă-n jurul său. Sunt născut la Mlăjet la 27 martie 1933 şi-am copilărit într-o familie onorabilă, formată din părinţii Victor popescu şi Neta, născută Isar, din Păltineni. După absolvirea gimnazului de la Liceul Haşdău din Buzău, am urmat Şcoala Medie Tehnică Protecţia Plantelor din aceeaşi localitate care mi-a marcat destinul. Am lucrat în domeniul forestier, stabilindu-mă la Siriu, unde domicilia soţia, Micşunica Sandu, contabilă la primăria din localitate. (Horia Popescu) Sursa: Veronica Rugină Biţa – Mlăjet, file de monografie, p.

Primul stejar a fost plantat în anul 1918 de nehoianul Victor N. Popescu (1878-1990) la împlinirea vârstei de 20 ani ca omagiu tatălui său Nicu T. Popescu (1850-1918) şi mamei sale Ileana (1860-1918). Stejarul Marii Uniri din Mlăjet, oraş Nehoiu.
Cel de al doilea stejar a fost plantat în anul 1964 la naşterea fiului lui Horia Popescu, Gabriel.

GĂURILE TĂTARILOR


Găurile Tătarilor
Localizare: Vârful Pietrei la 1 km față de satul Mlăjet.
Schitul este amenajat într-o peşteră naturală. Prezintă , spre exterior, două intrări suprapuse, de forma unui adăpost sub stâncă. Cea de jos are 0,55 x 0,70 m şi cea de sus 0,60 x 0,75 m. Încăperea din intenor are baza sub formă de triunghi cu lungimea de 5,40 m, distanţa dintre pereţi este cuprinsă între 1,70 – 0,60 m, iar inălţimea de 2,20 m.
Probabil a avut mai multe încăperi, după descrierile preotului învăţător I. Popescu din Mlăjet şi după cum rezultă din scrisoarea trimisă lui Alexandru Odobescu, în 1871, din răspunsul la chestionar semnat de acelaşi preot şi de Iordache Diaconescu din Silicel, menţionat de Bazil lorgulescu în dicţionarul său. Pe pereţi a avut semne incizate, care acum par a fi neidentificabile dar care, după părerile celor care le-au văzut in 1871, par a fi avut forma unor vârfuri de săgeţi.
Monumentul a fost afectat de seisme şi de agenţi exteriori, care au mai şters din semne . (Sursa: Arheologia peșterilor și minelor din România – Peșteri Antropice)
În prezent accesul este îngreunat de căderea și prăbușirea unor pietre dar se merită efortul de ajunge până acolo pentru un peisaj deosebit.

Sursa: Geograf Cezar Buterez

PIATRA BOGZEI (BUFNIŢEI)


Localizare: Satul Mlăjet. Se traversează calea ferată la halta Şeţu şi podul peste râul Buzău. De la troiţa de lemn se ţine stânga şi se urcă în 10-15 minute la crucea de pe Piatra Bogzei.
De sus de la cruce aveţi un punct de belvedere unde în partea dreaptă se vede Păltineni şi Nehoiu în depărtare iar în partea stângă Mlăjet şi Pătârlagele. În faţă se vede satul nou, Costiş iar pe râul Buzău puteţi observa punctul culminant al turei de rafting – maşina de spălat. În fiecare zi dar cu precădere în weekend puteţi privi bărcile de rafting şi caiacele care plutesc sau se răstoarnă pe apa Buzăului.
Pentru ture de rafting pe râul Buzău contactaţi: Rafting Club Nehoiu